Cine sunt si cum am ajuns aici – partea 1

La fel ca toti, m-am trezit ca exist. Nu am amintiri din vieti anterioare, nu stiu nimic de dinainte sa ma nasc. Ca majoritatea, mi-am pus intrebari legate de existenta si de scopul vietii. Pur si simplu nu-mi venea sa cred ca vom mori si asta e tot. Moartea nu putea fi sfarsitul. Simteam asta dar nu stiam cum sa demonstrez.

Acum inteleg mult mai bine. E logic sa nu fie tot. Toata suferinta din lume, tristetea, nedreptatea, acestea nu puteau trece nepedepsite de cineva. Nu puteam sa existam intr-o lume seaca in care trairile intense de nedreptate sa ramana doar o gluma la adresa vietii. Mai mult, bucuria, dragostea, momentele de fericire, dorul fata de cineva drag, aceste sentimente nu pot fi doar o manifestare a unor atomi din creierul uman.

Probabil ca foarte putini, am ramas obsedat de sensul vietii. M-am nascut ortodox si am crezut intotdeauna in Dumnezeu, dar nu eram un practicant. L-am lasat pe Dumnezeu undeva intr-un colt ca eu sa-mi pot face placerile si sa-mi satisfac curiozitatile. Imi spuneam ca inca nu e timpul, dar la un moment dat voi reveni asupra subiectului. M-a framantat intre timp scopul vietii si rostul mortii. Nu stiam invataturile ortodoxiei in detaliu, nu stiam atunci despre scopul vietii in ortodoxism. Cunosteam doar franturi si aveam impresia ca scopul vietii poate fi gasit si in alta parte decat religia.

Eram in acelasi timp obsedat de univers, de fizica, de psihologie, de fortele cu care poti stapani materia. Stiam ca se poate daca ajungi la un anumit nivel. Adolescent fiind si curios din fire am inceput sa citesc despre paranormal, extraterestri, ozn-uri, religii – budism, yoga, parapshiologie, esoteric, etc. Sursa principala a fost internetul.

Cu toate ca citeam foarte mult, curiozitatea nu-mi era stapanita si am incercat sa urmez sfaturile fiecarei invataturi timp de 1-2 saptamani timp in care repetam anumite fragmente care erau recomandate, cu scopul de a simti efectul fiecareia si a intelege mai in profunzime fiecare domeniu.

Nici una din aceste invataturi nu a avut vreun efect bun sau rau. Ramas fara optiuni si stiind ca trebuie sa existe ceva pe undeva am incercat si religia crestina. Paradoxal, mi se parea cea mai neimportanta, de aceea nici nu am bagat-o in seama si a ramas printre ultimele de studiat. Oare de ce? Cum credeti ca s-a intamplat asta? Oare nu din cauza influentelor negative pe care le aveam de la cel rau? O sa va descopar ca da.

Cine sunt si cum am ajuns aici – partea 2

Studiul ortodoxiei a inceput cu cititul, la fel ca la celelalte invataturi. Cu cat citeam cu atat imi aduceam aminte de ce religia crestina aproape o ignorasem. Aveam intiparit in subconstient un mesaj automat de la vrajmas pe care aproape toti il au: Dumnezeu e rau si ne pedepseste cu iadul pentru lucruri neimportante, nesemnificative. Fara sa stiu, asta credeam.

Vrajmasul ne cunoaste de mii de ani. Ne-a studiat psihic, fizic. Acum stiu ca marketingul si metodele psihologice sunt inventate de vrajmas si descoperite savantilor pentru o mai usoara supunere a lumii. Vrajmasul stie ca daca imprimi omului de mic un mesaj de Dumnezeu rau acesta va ramane in subconstient si ori de cate ori va auzi cuvantul „Dumnezeu” il va asocia automat prin sistemul subconstient cu cuvintele „rau, nepasator, asupritor, certaret”.

Asa si eu, cazut in aceasta plasa, citind despre ortodoxie, aveam impresia de un Dumnezeu care a venit sa ne certe, sa ne pedepseasca, sa ne bata, sa ne mustre. La toate astea se adauga mandria proprie care nu accepta sa fiu injosit ca fiind pacatos, si ca trebuie sa ma supun. A fost un chin sa studiez crestinismul cu aceste sentimente bine ingropate in suflet. Senzatia era de respingere.

Dar nu m-am dat batut. Curiozitatea era mai mare decat neplacerile cauzate. Si in plus de asta trebuia sa termin si cu aceasta invatatura care ma calca la propriu pe nervi. Dupa citit a urmat testul practic. Am gasit o scriere a unui calugar din muntele Athos despre rugaciunea inimii si efectele ei. Am zis ca este numai buna pentru ce voiam.

Citeam povestea calugarului si parca mi se lipeau cuvintele lui de inima. Ma opream de cate ori intalneam fraza rugaciunii si o spuneam de mai multe ori asa cum ma invata calugarul sa fac. Textul era despre cum sa rostesti rugaciunea ca sa aiba efecte, cum sa respiri, la ce sa te gandesti, ritmul. Pe la jumatatea lecturii a inceput sa se intample ceva cand rosteam rugaciunea. Simteam un foc in piept si mai ales spre inima. Cu cat spuneam mai mult rugaciunea cu atat focul acela crestea, il simteam in inima si transpiram foarte tare.

La sfarsitul lecturii eram transpirat tot. M-am ridicat de pe scaun, am plecat de la calculator spre dus, atat de transpirat eram. In drum spre baie am simtit ca eram foarte usor. Daca n-as fi fost imbracat cu haine as fi putut chiar sa plutesc. Mintea o simteam altfel, parca era mai limpede, parca plecase o ceata de pe creier.

A doua zi s-a repetat experienta dar mai putin intens. Insa in prima zi efectul a fost cel mai puternic. In acea prima zi a fost ziua cand am rostit o rugaciune dupa foarte mult timp. Aceasta experienta mi-a dat increderea si puterea de care aveam nevoie sa continui cu studiul ortodoxiei.

Mi-am promis din acel moment ca imi voi petrece toata vacanta de vara sa studiez si sa practic ortodoxia. Aveam 20 ani. Toate acestea veneau pe fondul dezamagirii vietii pe care o descoperisem in Bucuresti. Mi se parea ca totul este artificial, neasezat, plin de contradictii. A fost chiar o perioada neagra cand eram deprimat total si imi veneau indemnuri de a-mi opri singur viata, fiind dezamagit total de mediul academic, de viata de dupa facultate, de sansele slabe, de coruptia din jur, de nepasarea oamenilor, de desfraul fara rusine.

Insa acea stare deprimata m-a facut sa caut o lume mai buna in paranormal si am gasit ortodoxia. Dumnezeu a fost acolo si m-a ajutat. Imi pare rau ca sunt oameni care nu gasesc aceasta cale si raman in stari de agonie chiar. Sunt sigur ca Dumnezeu incearca sa ii salveze dar este impiedicat de barierele inimilor lor.

Cine sunt si cum am ajuns aici – partea 3

Am strans materiale despre ortodoxie si in vacanta de vara am inceput studiul si practica intensa. Singurul lucru pe care NU l-am facut a fost sa merg la Biserica si sa ma spovedesc. Acestea le-am facut de-abia peste 2 ani, cu greu. Era ceva care parca ma tinea pe loc. Nu concepeam sa merg la Biserica, cu atat mai mult sa ma spovedesc. Insa ma rugam, imi spuneam rugaciunile regulat.

In acea vacanta de vara am observat ceva ciudat. Lucruri care se repetau doar in casa parintilor. Cand citeam Biblia in casa simteam o respingere fata de cuvinte, nervi, imi venea sa arunc cartea si sa fac orice altceva. Ma enervau situatiile si sfarsitul lor, nu intelegeam cum Dumnezeu poate sa lase lucrurile interpretabile in o mie de feluri.

Ma enervau la culme si povestioarele prin care Dumnezeu ii vaieta pe oamenii cu pacate, de parca ii condamna, le vorbea in pilde dar nu le arata pe fata. Din inima simteam ca toata Biblia e impotriva noastra, ca Dumnezeu se joaca prea usor cu destinele oamenilor, lasa prea multe libertati unde ar fi putut sa constranga ca sa evite pierderi. Imi spuneam ca Dumnezeu ar trebui si azi sa se arate fiecarui om in parte si sa nu-l lase sa rataceasca in vreo religie pagana. Ma intrebam, daca cineva se naste si fara voia lui devine budist sau criminal prin educatie, ce vina are ca sa ajunga in iad?

Acum am inteles ca toate erau framantari de la vrajmas ca sa las credinta. Dumnezeu judeca dupa inima si iarta daca esti budist dupa popor dar actionezi din inima dupa ortodoxie. Legea firii necesara mantuirii este scrisa de Dumnezeu in toti. Oamenii de azi stiu de Dumnezeu dar il neaga. Nu au nevoie sa vada pe Dumnezeu in fata lor ci de mai multa sinceritate cu ei insisi si fata de El. Sa se schimbe asadar din iubire de sine in iubire de aproape.

Acea vara a fost una cu multe framantari. Dupa primele zile in care incepusem sa ma rog s-a intamplat ceva foarte ciudat. Fix dupa rugaciune aveam o perioada de cateva ore cand ma uitam la fetele oamenilor si nu ii suportam. Pur si simplu cand le vedeam fata simteam in inima o respingere si o ura fata de orice om.

Abia acum am inteles ca era vrajmasul care din cauza rugaciunilor dadea tarcoale inimii. Era o ura intensa, parca ii uram doar fiindca exista! Parca o voce imi spunea: cat de mult urasc acest om fiindca exista si a fost creat de Dumnezeu. Mai tarziu mi-am dat seama ca vrajmasul ne uraste doar fiindca existam! Doar pentru acest simplu fapt! Am simtit asta in inima. Fiecare impuls cand priveam si uram un om imi spunea ca il urasc fiindca exista si este adversarul meu.

Mai departe, a inceput un fel de lupta mentala, un razboi al gandurilor, al ispitelor, al imaginilor aduse in minte pe nepregatite, al poftelor aprinse in cele mai pregatite momente. Rugaciunile ma ajutau sa trec de aceste momente dar aceasta hartuire ma obosea mental. Erau zile cand ma simteam in ceata. Ceva era clar. Era un razboi declarat de mine si nu aveam de gand sa ma dau batut.

Cine sunt si cum am ajuns aici – partea 4

Dupa revenirea in Bucuresti am vrut sa intrerup aceasta lupta pentru a ma axa pe facultate. Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca nu pot. Vrajmasul nu ma lasa deloc. El oricum nu ma lasa nici cand nu luptam cu el, ca era in permanenta in ganduri si in pofte, dar acum parca lupta era pe fata. Inainte era ascunsa, cand nu cunosteam ortodoxia nu stiam ca viata imi era planificata de vrajmas, insa acum nu se mai ascundea, avea tot interesul sa ramana in lupta si sa recupereze pierderile.

Cu greu am facut fata. Vedeam cum Dumnezeu aproba acest razboi si il lasa sa curga. Cand trebuia sa raspund unui profesor sau aveam examen, Dumnezeu intervenea si risipea tot asaltul de ganduri, ca mai apoi sa-l lase sa vina. Erau multe ganduri, unul dupa altul, pe care cu greu le respingeam. Acum nu-mi mai aduc aminte despre ce ganduri era vorba, dar erau despre tot felul de patimi care trebuiau lamurite intre mine si vrajmas.

In acea stare de ganduri fine parca traiam in alta stare de existenta. Era chinuitor, si ma interesau prea mult detalii care acum mi se par nesemnificative. Pana la urma am inceput sa merg si la Biserica, sa ma spovedesc de tot ce credeam eu ca ma chinuie, dar acest razboi tot nu a plecat de la mine.

De-abia mai tarziu mi-am dat seama ca din cauza mandriei. Aveam o mandrie fina, o slava desarta greu de observat. Aceasta mandrie m-a chinuit mult. Mandria a dat drepturi vrajmasului sa ma aduca cu timpul intr-o stare de confuzie totala a existentei personale pe pamant. Se cuibarise in minte. Vedeam totul in ceata, aveam episoade in care nu intelegeam anumite lucruri esentiale si care ar fi rostul lor in lume. Alte lucruri le vedeam invers. Aveam stari greu de suportat fizic si psihic. Doar dupa slujbe, masluri sau dupa multe rugaciuni ma simteam mai bine, dar starea revenea cu forta dupa putine minute.

Din aceasta cauza am incercat o iesire din situatie prin bioenergie, ghicitori in carti si vrajitoare cu tot felul de leacuri. Si in aceste cazuri simteam o usurare pentru putin timp, dar parca acele stari reveneau mai puternice nu dupa mult timp. Eram disperat. Il imploram pe Dumnezeu zi si noapte sa ma vindece dar parca nu-mi auzea rugaciunile.

Aveam ceva si in corp deoarece se misca cu putere cand il ardeau rugaciunile. Asta s-a intamplat dupa ceva timp. Se misca in maini, in picioare, in burta, 4-5 zone ale corpului in acelasi timp. Cu timpul, cu greu, reuseam datorita maslurilor si rugaciunilor sa imping ceata din cap spre corp si picioare si simteam arsuri pe spinare. La raclele sfintilor ma linisteam, ma veseleam, reuseam sa castig cateva ore de limpezime totala dar starea revenea.

Un mare duhovnic de la Calugareni mi-a confirmat ca sunt farmece puse in mancare. Din alte surse am inteles de blesteme din strabunici la care s-au adaugat farmece din mai multe parti. Am reusit in cele din urma sa ma aduc intr-o stare buna cand am inteles ca doar Dumnezeu ma va scapa si am ramas doar in Biserica. Am inceput o pocainta sincera, uneori silita, cu plans, cu multa zdrobire, cu rugaciuni pentru tot neamul, iertare de pacate, pentru toate supararile, impreuna cu milostenii si renuntarea la orice pacat.

Dupa un an de astfel de pocainta si dupa 7 ani de suferinta am simtit o usurare mare. Din cauza rugaciunilor si a zdrobirii sufletesti am inceput sa am arsuri vindecatoare si sa scuip sange negru, sangele spurcat, timp de cateva luni, si s-a retras astfel mult din puterea vrajmasului care era asupra mea.

Nu sunt videcat complet si simt inca influenta vrajmasului. Cand ceva e un pacat, stiu, pentru ca simt vrajmasul cum prinde putere si imediat urca in minte si o slabeste.

Am ramas din aceasta lupta cu multe cunostinte despre lumea imateriala. Am simtit si iadul dar am simtit si raiul. Am simtit inselarea dar am simtit si mila lui Dumnezeu in inima. Cu aceasta experienta voi combate ateismul, celelalte credinte, pe cei nehotarati dar si pe vrajmas.

Dumnezeu sa ne ajute, caci L-am simtit si este puternic si mare si milostiv ca nimeni altcineva! Ne cearta dar ne pregateste si salvarea! Este mai prezent decat va inchipuiti!