De ce ni se imbolnavesc cei dragi

Dumnezeu m-a invatat ca noi oamenii suntem fiinte deosebite, create cu multe daruri, speciale in vesnicie, si nu putem fi (nu ni se cade sa fim) cu nepasare de aproapele, fie ca e strain sau ruda de sange. Atat intre fiintele omenesti cat si intre oameni si Dumnezeu exista legaturi nevazute, si orice nepasare afecteaza foarte mult aceste conexiuni cu repercursiuni asupra mediului si a trairilor vietii.

Dumnezeu imbolnaveste sotii, ori copiii, ori parintii, ori vreo ruda draga a celor pacatosi. Se face asa cand cei pacatosi au ajuns intr-o stare grava a pacatului. Dumnezeu imbolnaveste apropiatii ca cei pacatosi sa-si vada propria nepasare. Daca sunt atat de impietriti, va recurge la cai mai tragice. Cei imbolnaviti nu sunt neaparat nevinovati, cu ei Dumnezeu are un plan paralel de curatare.

Parintilor foarte pacatosi le imbolnaveste Dumnezeu copiii care n-au nici o vina, iar boala e data in functie de gravitatea pacatelor lor. Face Dumnezeu asa ca sa-si vada parintii nepasarea. Nepasarea fata de copii in care au ajuns din cauza nepasarii de curatie. Daca nu-si vad greselile, li se imbolnavesc mai rau copiii si se chinuie parintii mult cu ei in nepasarea lor. Ei se tanguiesc ca si-ar da sufletul pentru ei, dar e doar o expresie care nu are acoperire in fapte. In realitate ei nu-si dau sufletul lui Dumnezeu renuntand la pacate pentru copiii lor. Isi vor vedea parintii aceasta nepasare in viata imateriala.

Ar trebui parintii sa arda de durere in inima pentru copiii lor, si asta i-ar curata si de patimi, si-ar vedea cu timpul pacatele si s-ar intoarce pe calea buna. Noi suntem creati sa suferim impreuna cu cei ce sufera, sa simtim strapungeri in suflet de necazul altuia. Asta mi-a aratat Dumnezeu, a vrut sa inteleg si acest lucru, pentru ca Dumnezeu e lumina si aduce intelegere in inima si minte. Bineinteles, exact contrariul fac, iar cel mai des sunt in stare de nepasare.

Aceasta nepasare este intersectia unde Dumnezeu nu se intelege cu noi. Avem toate mecanismele (suntem creati astfel) sa ne pese, si mai mult, este firesc sa ne pese. Ca si cum ni s-a rupt o mana, la fel sa urlam cand vedem mana altuia rupta. Ca si cum am facut un pacat si ne tanguim, la fel sa suspinam cand vedem pe altul in pacate. Ca si cum ar fi necazul nostru, la fel sa ne para rau de necazul altuia. Vrea Dumnezeu asa pentru ca toti suntem uniti, un intreg. Plang sfintii pentru cei din iad si pentru lume, asa vrea Dumnezeu sa fim cu totii, o durere si o pasare pentru tot.

Cel mai mult imi sfasie sufletul ca mor copiii din nepasarea parintilor. O simt ca pe durerea durerilor venita din nepasarea unui suflet ce-i pasa doar de viata lui. Copii parasiti, copii bolnavi netratati, copii omorati din placenta. Dumnezeu mi-a aratat ca adevarata cale spre El este curatirea pana la punctul in care plangem cu mare durere pentru cei afectati de nepasare si pentru cei nepasatori care fac tot felul greseli.