Arsenie Boca sfant sau inselare

Nu pot sa contest sfintenia acestui parinte, insa pana in ziua cand toti le vom sti pe toate voi avea indoieli legate de viata sa. De cate ori am privit poze cu Arsenie Boca am simtit o tulburare. Privirea este taioasa, inspaimantatoare, opozanta. Parca te controleaza din privire iar pe sine se situeaza intr-o sfera de putere. Fara sa fie un compliment, parca as fi eu, plin de mine, cum din totdeauna ma stiu – multe pareri, nici pic de ceva bun. De cealalta parte, sfintii au o fire blanda, fata smerita si luminata, caci fata si privirea sunt oglinda inimii si a starii noastre launtrice. Cand ii privesti te smeresti, te linistesti, intelegi ca mai exista si alta lume, alt mod de a trai pe care l-ai ignorat. Ei sunt cu adevarat transfigurati de har.

Inselare la Arsenie Boca? El insusi spune multe despre inselare. Cuvinte adevarate. Dar lipseste ceva. Cand spui atat de multe adevaruri despre inselarea altora fara sa te aduci si pe tine in discutie, automat te situezi in afara inselarii, caci doar esti critic al ei. Cand critici/arati inselarea, te plasezi pe tine in afara ei, daca nu mentionezi contrariul undeva.

Iata cateva semne pentru care ma indoiesc de autenticitatea parintelui:

1.
Vorbeste despre inselare fara sa precizeze nimic despre sine legat de subiect. Personal, sunt inselat, pentru ca stiu. Am fost inselat, sunt si voi fi, atata timp cat traiesc pe pamant. Despre noi trebuie sa credem asa: suntem niste inselati !, oricat de buni am fi. Marii sfinti, marii parinti romani, toti vorbeau smeriti despre sine, toti se batjocoreau pe sine in fata celorlalti. Vorbeau despre inselare dar spuneau pe fata despre ei ca sunt niste inselati. Stiti de ce? Pentru ca se vedeau cine sunt, si se saturasera de ei insisi, de capriciile si poftele lor. Se cunosteau, si ca sa-si vina in fire incercau sa-si intareasca adevarul acesta cu orice ocazie.

2.
Vorbeste despre propria persoana in multe ocazii, mai cu seama despre harul dat lui de Dumnezeu, de unicitatea sa fata de ceilalti preoti. Acest lucru este o mare mandrie – sa precizezi despre tine ca ai fi cineva. Sfintii sunt smeriti, si nu numai ca nu judeca pe nimeni, dar se nedreptatesc in orice pentru a atrage si mai mult mila lui Dumnezeu. Ori din relatarile lui Arsenie Boca se intelege ca ar fi atat de desavarsit ca n-ar mai avea nevoie de nimic, nici macar de Dumnezeu. El se proclama sfant inca din viata. Le spune credinciosilor ca la a doua venire va fi de-a dreapta Mantuitorului si ii va ajuta!

3.
Intr-un context le spune oamenilor ca nu ii poate ajuta pe moment, dar daca vor veni la mormantul lui vor fi negresit ajutati. Aceasta este o alta dovada de mandrie. Ca om credincios si smerit aceasta dorinta de a-i ajuta pe ceilalti trebuia sa fi sunat astfel: Daca voi afla iertare de la Dumnezeu, ma voi ruga pentru voi si va voi ajuta atunci cand veti veni la mormantul meu. Insa Arsenie Boca pare mai mult ca sigur de propria mantuire!

4.
Sunt prea multi cei care se duc la mormantul dansului si simt ceva. Unii nu stiu sa explice ce simt, fapt ce spune ca ii incearca ceva neclar, ambiguu, de spectacol. Altii se trezesc plangand in apropierea mormantului, dar oare ce simt in inima si in minte cand plang? Aproape toate plansurile personale n-au fost decat o mascarada a satanei, iar putine au fost cu adevarat reale, iesite dintr-o durere sufleteasca la care ajungi prin multa, sa-i zic asa, inghesuiala – nu mai ai ce face si alergi sincer la Dumnezeu cu inima cat un purice. Iar unii dintre ei se duc la mormant pentru senzatii, si primesc ceea ce cauta, adica senzatii si nevoia de recunoastere ca sunt crestini. Cumva sa-si intareasca credinta ca sunt pe calea buna si ceva-ceva ii asteapta pe lumea cealalta. Iertati-ma daca simtiti vreo respingere cand cititi asta, insa din experienta stiu ca atunci cand citeam ceva ce imi contrazicea mandria eram tare bulversat si uram persoana care spunea adevarul. Pozitia corecta e sa accepti orice se spune despre tine si sa folosesti nedreptatea spre atragerea milei lui Dumnezeu. Spun asta pentru ca-mi doresc ca toti sa ne indreptam. Nu-mi place sa-i vad pe altii inselati. Sfintii sunt mult mai selectivi cu aceste semne la mormantul lor. Doar cazurile importante si credinciosii intr-o anumita stare, si doar la mare nevoie li se descopera ceva.

5.
Cartile lui sunt scrise intr-un duh extremist, care mai mult sperie decat ajuta crestinii. Textele sunt pline de asprime si e destul de usor ca si crestin sa cazi in deznadejde citindu-le. Acest mod de adresare care induce frica este asemanator cu lucrarea satanei care ne insufla sa privim pe Dumnezeu doar ca pedepsitor si judecator.

Inchei prin a spune ca ceea ce vad la Arsenie Boca este o mare dorinta de a fi in centrul atentiei, pe cand Dumnezeu te trage spre anonimat, spre smerenie, spre plansul pacatelor nestiut de nimeni, si te curateste pana cand durerea ta cea mai mare devine durere pentru starea cazuta a intregii creatii. Din acel moment nu mai vrei nimic pentru tine, nu mai incape mandrie, pentru ca vezi suferinta iar inima nu poate sta nepasatoare. E starea omului despatimit, caruia nu-i mai ramane decat sa sufere impreuna cu cei ce sufera. Fac o paralela la aceasta dorinta „duhovniceasca” de a fi popular. La inceput cand abia descoperisem ortodoxia, imediat dupa o rugaciune mi-a venit un gand: „Hai sa plec din lumea asta pacatoasa de care m-am saturat, imi fac o coliba, devin tare in credinta, se va duce vestea si vor veni multi sa ma vada, la fel ca in cartea aceea.” Si am avut gandul asta asa rapid, dintr-odata, fara sa il gandesc. Si zic: „stai ma, de unde pana unde indemnul asta, si mai ales eu, sa adun multime de oameni in jurul meu”. Mi-am dat seama ca ceva nu e curat, si cu toate astea acest gand m-a chinuit o vreme. Si stiu de ce m-a chinuit.

Cand ai un gand ispititor, inselarea nu vine doar daca zici „da” cu mintea, ci e suficient doar sa-ti salte putin inima de bucurie si acela e acceptul, acela e raspunsul pe care i-l dai inselatorului. In inima trebuie sa fie smerenie, sa fie inima franta de plans si durere, ca nici macar sa se apropie astfel de ganduri. Pentru ca gandurile si inselarea nu sunt doar la nivel mental, sunt si din acelea fine in inima. Adica satana vine cu idei vagi pe care le arata mintii dar le face mai bine cunoscute in inima. Si fara sa stii cu mintea ce e (adica pana sa apuci sa intelegi), daca inima tresare de dorinta, atunci te-ai inselat. Si Mantuitorul spune ca doar cu inima daca poftim o femeie, am si pacatuit. Poate ati vazut ca pofta spre pacat vine mai intai in inima, mintea poate fi pasiva si sa nu inteleaga exact ce s-a petrecut.

In final, raman minunile de la mormantul parintelui. Nu sunt ele o dovada a sfinteniei? Problema cu aceste minuni este ca sunt prea multe. Ca si in cazul lui Otroc Veaceslav, multi pelerini, multe semne, multe minuni. Ce interes ar avea vrajmasul in a atrage oamenii spre sfinti inselati si a le arata minuni? Pai in primul rand prin aceste minuni satana formeaza o adictie a oamenilor catre „sfant”. Iar oamenii ii imbratiseaza sfaturile, ii citesc cartile, ii urmeaza invataturile. Si printre acele invataturi, 99% este adevar si un 1% minciuna, ca sa insele satana daca se poate, si pe cei credinciosi. La Arsenie Boca in acel 1% gasim acceptarea catolicilor, mandria de sine pe care si discipolii o adopta, modul de a raspunde, etc. Adica fina parere de sine.

Anunțuri

Despre inselare

Cand am citit pentru prima data articolul despre inselare al lui Ignatie Briancianinov eram cu nervii la pamant din cauza a ceea ce citeam. Pe de o parte stiam ca e adevarat, si ca multe din suferintele pe care le am vin din inselare. Pe de alta parte nu intelegeam superficialitatea cu care erau tratati inselatii. Se scria despre inselare, cum poti sa o recunosti, cum sa o eviti, dar nu era nici un sentiment de mila pentru bietii inselati. De parca isi meritau soarta. Ba chiar am avut impresia ca articolul este inca o palma data nenorocitilor de inselati.

In acel timp sufeream foarte mult din cauza bolii. Tot ce am putut sa simt pentru cei inselati a fost un mare sentiment de mila, de regret pentru nenorocirile intamplate. M-am rugat pentru toti cei care au ajuns in aceasta stare, sa fie salvati. Sa le dea Dumnezeu o licarire, o raza, o modalitate prin care sa iasa din starea lor si sa fie mantuiti.

Ceea ce m-a framantat cel mai mult este soarta inselatului. Inselatii nu stiu ca sunt inselati. Ba chiar cred ca ei fac ceea ce trebuie. Ca sunt ceea ce trebuie, si ca prin actiunile lor ei ajuta. Se roaga, postesc, merg la Biserica, fac si bine, n-ai crede ca e ceva in neregula cu ei. Totusi, sunt inselati ! Fara sa stie ! Au acea mandrie, acel pact cu satana, acea cale creata de ei. Atunci mi-am pus intebarea: de ce, de ce si iar de ce inselatii nu sunt ajutati de Dumnezeu si sunt trimisi in iad, din moment ce au fost inselati fara sa stie, fara sa isi dea seama, fara sa inteleaga ce se petrece cu ei.

Acum cred ca stiu de ce inselatii sunt ignorati. Unii nu asculta de preoti, de calugari, cand ii invata la ce sa renunte, cand li se spune ca e ceva in neregula cu ei. Deci insista sa ramana pe calea lor, creata de ei, sau creata de altii si adoptata cu fanatism. Altii au ajuns inselati, mai ales cei izolati de societate, din cauza deciziilor in momentele de ispita. Pustnicii inselati care nu-si cunosc starea au ajuns acolo „legal”, in sensul ca ispitele au fost aprobate de Dumnezeu iar decizia pustnicului in fata ispitei a fost sa aleaga constient calea satanei, chiar daca el nu a simtit cand si cum a luat aceasta decizie.

Cum putem lua constient decizii impotriva mantuirii noastre fara sa stim ? Ba cred ca stim !  Altfel Dumnezeu nu ar da voie satanei sa-si reverse influenta asupra inselatului. Cand luam o decizie noi stim clar care cale duce spre iad si care duce spre rai. Numai ca… uneori satana ne gaseste un punct, o usita, o placere pentru care sa acceptam calea spre iad. Si alegem constient placerea, si ingropam calea buna si ne spunem ca acea cale era defapt gresita. Asta cred ca se intampla… din cauza patimilor alergam mai cu putere asupra placerii si calea buna incercam s-o ignoram, s-o indosim, sa uitam de ea, si atunci devii inselat pentru ca ai dat binele pe placerea pacatului. Aceste lucruri sunt totusi fine, la nivel mental.

Cum sa eviti inselarea ? Sa te crezi inselat in orice moment. Chiar daca vei crede ca nu esti, tot esti. Noi, doar avem impresia ca nu suntem inselati, dar suntem ! Inselarea are multe nivele, de la unele mai usoare pana la unele cele mai grele cu care se confrunta calugarii. Repeta-ti oricand: sunt un inselat ! Cand eram chinuit foarte tare de satana din cauza mandriei imi repetam „sunt un inselat” si simteam atunci o mare usurare. Desi nici prin gand nu-mi trecea ca as fi inselat, ba chiar opuneam rezistenta sa spun asa ceva despre mine. Mi-am facut curaj si am spus-o.

Cum spuneam mai sus, inselarea are multe nivele. In lumea contemporana, inselarea e la orice pas. Femeile sunt inselate cu moda, barbatii sunt inselati la televizor, pe internet, in public, cu forme trupesti care mai de care mai atragatoare. Patronii sunt inselati cu agonia dupa profit, altii sunt inselati cu masini scumpe si puternice, altii in fel si fel de chipuri in functie de atragerea lor spre un anumit domeniu.

Inselarea generala este sa fim ocupati cu totii si sa uitam de Dumnezeu. Avansul din ultimul secol are exact acest scop, sa tina oamenii ocupati, plus, sa creeze mecanisme de indracire in masa. Cum ? Cum sa fie un patron inselat, o vedeta inselata, un om inselat care merge la Biserica, care mai e si un bun credincios si se intelege bine cu toata lumea ? Pai haideti sa facem un test. Sa vina o criza si patronul sa-si piarda averea, vedeta sa-si piarda imaginea, sportivul sa-si piarda indemanarea, omul sa-si piarda casa si placerile vietii. O sa vedeti ca multi s-ar sinucide, si altii si mai multi s-ar inrai in suflet si ar fi in stare de orice pentru a-si recupera mini-universul in care vietuiau inselati.

Problema inselatului nu este ca s-a inselat, ci ca prin inselare s-a plasat pe sine deasupra tuturor. Lui Dumnezeu ii este scarba de atitudine. Un inselat va avea intotdeauna atitudine superioara fata de orice alt muritor. Deja am deschis portile inselarii si am cuprins in ea multi oameni de pe planeta. Sa te crezi sfant este cea mai grava inselare, va da voie satanei sa te supuna cum vrea, fiindca e o inselare venita pe un alt plan decat cel material. Celelalte sunt inselari mai usoare, recuperabile daca omul isi intelege greseala, prin lucrarea lui Dumnezeu.

De exemplu, eu cred ca femeile care vin in blugi mulati la Biserica, cu haine stramte, cu picioarele goale, cu machiaje pe fata, sunt inselate la un nivel material. Nu-mi place atitudinea acestor femei. Daca o sa va uitati, parca radiaza o energie de superioritate din ele. S-au plasat mental deasupra multor femei amarate si deasupra multor barbati care nu le pot atinge. Aceasta atitudine, aceasta smulgere din conditia umana si plasarea intr-o societate privilegiata este o mare uraciune in fata lui Dumnezeu. Pentru ca din starea asta omul raneste aproapele, il ignora, il plaseaza mai jos, il desconsidera, il nedreptateste. Intra aici multi din oamenii bogati, din cei mai instariti, din cei cu functii sau cu putere lumeasca.

Daca esti imbracat scump, hainele iti imprima o anumita atitudine de superioritate si parca nu mai intelegi durerea unui amarat. Parca nu se mai cade ca tu sa faci anumite lucruri. Daca esti imbracat saracacios, pana si inima, impreuna cu mintea, va rezona pe o frecventa corecta.

Spun astea din ce am simtit si am experimentat. Am suferit mult ca sa inteleg unele aspecte.