Arsenie Boca sfant sau inselare

Nu pot sa contest sfintenia acestui parinte, insa pana in ziua cand toti le vom sti pe toate voi avea indoieli legate de viata sa. De cate ori am privit poze cu Arsenie Boca am simtit o tulburare. Privirea este taioasa, inspaimantatoare, opozanta. Parca te controleaza din privire iar pe sine se situeaza intr-o sfera de putere. Fara sa fie un compliment, parca as fi eu, plin de mine, cum din totdeauna ma stiu – multe pareri, nici pic de ceva bun. De cealalta parte, sfintii au o fire blanda, fata smerita si luminata, caci fata si privirea sunt oglinda inimii si a starii noastre launtrice. Cand ii privesti te smeresti, te linistesti, intelegi ca mai exista si alta lume, alt mod de a trai pe care l-ai ignorat. Ei sunt cu adevarat transfigurati de har.

Inselare la Arsenie Boca? El insusi spune multe despre inselare. Cuvinte adevarate. Dar lipseste ceva. Cand spui atat de multe adevaruri despre inselarea altora fara sa te aduci si pe tine in discutie, automat te situezi in afara inselarii, caci doar esti critic al ei. Cand critici/arati inselarea, te plasezi pe tine in afara ei, daca nu mentionezi contrariul undeva.

Iata cateva semne pentru care ma indoiesc de autenticitatea parintelui:

1.
Vorbeste despre inselare fara sa precizeze nimic despre sine legat de subiect. Personal, sunt inselat, pentru ca stiu. Am fost inselat, sunt si voi fi, atata timp cat traiesc pe pamant. Despre noi trebuie sa credem asa: suntem niste inselati !, oricat de buni am fi. Marii sfinti, marii parinti romani, toti vorbeau smeriti despre sine, toti se batjocoreau pe sine in fata celorlalti. Vorbeau despre inselare dar spuneau pe fata despre ei ca sunt niste inselati. Stiti de ce? Pentru ca se vedeau cine sunt, si se saturasera de ei insisi, de capriciile si poftele lor. Se cunosteau, si ca sa-si vina in fire incercau sa-si intareasca adevarul acesta cu orice ocazie.

2.
Vorbeste despre propria persoana in multe ocazii, mai cu seama despre harul dat lui de Dumnezeu, de unicitatea sa fata de ceilalti preoti. Acest lucru este o mare mandrie – sa precizezi despre tine ca ai fi cineva. Sfintii sunt smeriti, si nu numai ca nu judeca pe nimeni, dar se nedreptatesc in orice pentru a atrage si mai mult mila lui Dumnezeu. Ori din relatarile lui Arsenie Boca se intelege ca ar fi atat de desavarsit ca n-ar mai avea nevoie de nimic, nici macar de Dumnezeu. El se proclama sfant inca din viata. Le spune credinciosilor ca la a doua venire va fi de-a dreapta Mantuitorului si ii va ajuta!

3.
Intr-un context le spune oamenilor ca nu ii poate ajuta pe moment, dar daca vor veni la mormantul lui vor fi negresit ajutati. Aceasta este o alta dovada de mandrie. Ca om credincios si smerit aceasta dorinta de a-i ajuta pe ceilalti trebuia sa fi sunat astfel: Daca voi afla iertare de la Dumnezeu, ma voi ruga pentru voi si va voi ajuta atunci cand veti veni la mormantul meu. Insa Arsenie Boca pare mai mult ca sigur de propria mantuire!

4.
Sunt prea multi cei care se duc la mormantul dansului si simt ceva. Unii nu stiu sa explice ce simt, fapt ce spune ca ii incearca ceva neclar, ambiguu, de spectacol. Altii se trezesc plangand in apropierea mormantului, dar oare ce simt in inima si in minte cand plang? Aproape toate plansurile personale n-au fost decat o mascarada a satanei, iar putine au fost cu adevarat reale, iesite dintr-o durere sufleteasca la care ajungi prin multa, sa-i zic asa, inghesuiala – nu mai ai ce face si alergi sincer la Dumnezeu cu inima cat un purice. Iar unii dintre ei se duc la mormant pentru senzatii, si primesc ceea ce cauta, adica senzatii si nevoia de recunoastere ca sunt crestini. Cumva sa-si intareasca credinta ca sunt pe calea buna si ceva-ceva ii asteapta pe lumea cealalta. Iertati-ma daca simtiti vreo respingere cand cititi asta, insa din experienta stiu ca atunci cand citeam ceva ce imi contrazicea mandria eram tare bulversat si uram persoana care spunea adevarul. Pozitia corecta e sa accepti orice se spune despre tine si sa folosesti nedreptatea spre atragerea milei lui Dumnezeu. Spun asta pentru ca-mi doresc ca toti sa ne indreptam. Nu-mi place sa-i vad pe altii inselati. Sfintii sunt mult mai selectivi cu aceste semne la mormantul lor. Doar cazurile importante si credinciosii intr-o anumita stare, si doar la mare nevoie li se descopera ceva.

5.
Cartile lui sunt scrise intr-un duh extremist, care mai mult sperie decat ajuta crestinii. Textele sunt pline de asprime si e destul de usor ca si crestin sa cazi in deznadejde citindu-le. Acest mod de adresare care induce frica este asemanator cu lucrarea satanei care ne insufla sa privim pe Dumnezeu doar ca pedepsitor si judecator.

Inchei prin a spune ca ceea ce vad la Arsenie Boca este o mare dorinta de a fi in centrul atentiei, pe cand Dumnezeu te trage spre anonimat, spre smerenie, spre plansul pacatelor nestiut de nimeni, si te curateste pana cand durerea ta cea mai mare devine durere pentru starea cazuta a intregii creatii. Din acel moment nu mai vrei nimic pentru tine, nu mai incape mandrie, pentru ca vezi suferinta iar inima nu poate sta nepasatoare. E starea omului despatimit, caruia nu-i mai ramane decat sa sufere impreuna cu cei ce sufera. Fac o paralela la aceasta dorinta „duhovniceasca” de a fi popular. La inceput cand abia descoperisem ortodoxia, imediat dupa o rugaciune mi-a venit un gand: „Hai sa plec din lumea asta pacatoasa de care m-am saturat, imi fac o coliba, devin tare in credinta, se va duce vestea si vor veni multi sa ma vada, la fel ca in cartea aceea.” Si am avut gandul asta asa rapid, dintr-odata, fara sa il gandesc. Si zic: „stai ma, de unde pana unde indemnul asta, si mai ales eu, sa adun multime de oameni in jurul meu”. Mi-am dat seama ca ceva nu e curat, si cu toate astea acest gand m-a chinuit o vreme. Si stiu de ce m-a chinuit.

Cand ai un gand ispititor, inselarea nu vine doar daca zici „da” cu mintea, ci e suficient doar sa-ti salte putin inima de bucurie si acela e acceptul, acela e raspunsul pe care i-l dai inselatorului. In inima trebuie sa fie smerenie, sa fie inima franta de plans si durere, ca nici macar sa se apropie astfel de ganduri. Pentru ca gandurile si inselarea nu sunt doar la nivel mental, sunt si din acelea fine in inima. Adica satana vine cu idei vagi pe care le arata mintii dar le face mai bine cunoscute in inima. Si fara sa stii cu mintea ce e (adica pana sa apuci sa intelegi), daca inima tresare de dorinta, atunci te-ai inselat. Si Mantuitorul spune ca doar cu inima daca poftim o femeie, am si pacatuit. Poate ati vazut ca pofta spre pacat vine mai intai in inima, mintea poate fi pasiva si sa nu inteleaga exact ce s-a petrecut.

In final, raman minunile de la mormantul parintelui. Nu sunt ele o dovada a sfinteniei? Problema cu aceste minuni este ca sunt prea multe. Ca si in cazul lui Otroc Veaceslav, multi pelerini, multe semne, multe minuni. Ce interes ar avea vrajmasul in a atrage oamenii spre sfinti inselati si a le arata minuni? Pai in primul rand prin aceste minuni satana formeaza o adictie a oamenilor catre „sfant”. Iar oamenii ii imbratiseaza sfaturile, ii citesc cartile, ii urmeaza invataturile. Si printre acele invataturi, 99% este adevar si un 1% minciuna, ca sa insele satana daca se poate, si pe cei credinciosi. La Arsenie Boca in acel 1% gasim acceptarea catolicilor, mandria de sine pe care si discipolii o adopta, modul de a raspunde, etc. Adica fina parere de sine.

Anunțuri